Grindeanu, despre pensiile magistraţilor: Până vine motivarea CCR să constituim acest grup de lucru şi 28 noiembrie să ne prindă cu legea aprobată

Grindeanu, despre pensiile magistraţilor: Până vine motivarea CCR să constituim acest grup de lucru şi 28 noiembrie să ne prindă cu legea aprobată

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre proiectul pensiilor magistraţilor, că propunerea social-democraţilor este ca, până vine motivarea din partea CCR, să se constituie acest grup de lucru şi să finalizeze un proiect de lege şi 28 noiembrie să ne prindă cu această lege aprobată, el precizând că riscăm să pierdem bani europeni.

”În primul rând, nu vom pierde timpul. În acest moment, Coaliţia pierde timp. Avem un deadline care e data de 28 noiembrie, iar propunerea noastră este ca, până vine motivarea din partea CCR, să constituim acest grup de lucru, să finalizăm un proiect de lege pe care, din perspectiva noastră, ar trebui să-l aprobăm rapid şi data de 28 noiembrie să ne prindă cu această lege aprobată”, a declarat Sorin Grindeanu, la Parlament, despre modificarea proiectului privind pensiile magistraţilor, potrivit News.ro.

Grindeanu a arătat că ”România are nevoie de o clarificare, de o întoarcere la normalitate şi de o lege în acest domeniu”. Potrivit lui Grindeanu, dacă data de 28 noiembrie este depăşită, ne-ar duce să şi pierdem bani. ”Dincolo din injustiţia, care acum e generatoare la alte categorii sociale, de revoltă, prin neaprobarea unei asemenea legi, am ajunge în situaţia în care am şi pierde bani europene”, a subliniat Grindeanu, el arătând că va merge şi îşi va exprima argumentele în şedinţa coaliţiei de marţi.

”O să merg mâine, o să mergem acolo şi o să spunem argumente. (...) Eu am avut o întâlnire la sfârşitul săptămânii trecute, nu pentru a discuta lucruri care ţin de cuantumul pensiei, de perioada de tranziţie, ci pentru a vedea dacă aceşti oameni sunt dispuşi şi sunt la dialog. Sigur că e nenegociabil să discutăm o altă vârstă decât 65 de ani pensionarea. Sigur că nu ne interesează să avem o lege cum e acum, să fie 100% pensia, cum e salariul. Astea sunt lucruri care sunt de bun simţ şi pe care nu avem cum să le negociem. Dar şi să stăm şi să pierdem timpul, pentru că noi pierdem timpul în acest moment, şi ceea ce propun eu şi propune PSD-ul este ca mâine, în coaliţie, să dăm drumul la acest grup de lucruri şi rapid, pentru că nu sunt foarte multe lucruri, cred eu, care trebuie a fi discutate”, a menţionat Grindeanu.

Despre discuţia cu reprezentanţii din justiţiei, Grindeanu a arătat că a discutat un singur lucru, şi anume dacă sunt dispuşi să trimită specialişti, la acest grup de lucru.

”Nu vreau să facem concesii legate de vârsta de pensionare cu acea perioadă de tranziţie. 65 de ani. Nu vreau să fac concesii legate şi nu vrea nimeni, cred, să mai avem situaţia de acum, cu 100% pensia cât e salariul. Astea sunt lucruri care se vor degaja, sunt nenegociabile”, a arătat el.

El a menţionat că acest grup de lucru poate să ajungă, sau nu,  la un punct de vedere comun, pe care să-l supună atenţiei coaliţiei şi coaliţia ia decizia politică dacă acceptă sau nu acel proiect de lege.

Afla mai multe despregrindeanupensiimagistrati
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt