Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat joi că există "dificultăţi organizatorice şi juridice" în desfăşurarea referendumului local din Capitală în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 24 noiembrie.
"Atrag atenţia asupra faptului că există dificultăţi organizatorice şi juridice în ceea ce priveşte organizarea acestui referendum la data de 24 noiembrie, odată cu alegerile prezidenţiale. Hotărârea de Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost adoptată pe data de 24 octombrie. Temeiul de drept invocat de Consiliul General pentru organizarea acestui referendum a fost Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumurilor.
Ulterior, Consiliul General, prin vocea primarului general, a solicitat ca referendumul să se desfăşoare în acelaşi secţii de votare în care se vor desfăşura alegerile pentru preşedintele României. Pe Legea 3/2000, care a fost invocată la convocarea Consiliului General, nu există o prevedere care să poată să facă posibilă desfăşurarea unui referendum local în aceeaşi zi şi cu aceeaşi infrastructură electorală cu alegerile prezidenţiale.
Probabil, simţind această imposibilitate juridică, a fost modificată legea în Parlament (...) să poată să permită organizarea unui referendum local concomitent cu alegerile prezidenţiale. Atrag, însă, atenţia că această lege nu este intrată în vigoare", a explicat Toni Greblă, citat de Agerpres.
El a spus că, probabil, va mai trece timp până va fi promulgată de preşedintele României şi să intre în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
"Deci, astăzi, când suntem în plină campanie electorală, când suntem la mai puţin de 30 de zile de la organizarea acestui referendum, nu ştim care va fi temeiul de drept după care va fi organizat referendumul", a adăugat şeful AEP.