Gigi Becali a declarat miercuri că a fost contactat de Rareş Bogdan, care i-a promis sprijin pentru Simion în turul doi, în cazul în care preşedintele PNL Nicolae Ciucă nu ajunge în finala prezidenţială.
„Am vorbit cu Rareş Bogdan şi a zis: „Gigi, dacă intră Simion în turul doi, noi îl susţinem pe George”. I-am spus: „Băi Rareş, 90%?”. Mi-a răspuns: „Nu, 100%”. Acum trei zile am vorbit la telefon”, a delcarat Becali.
Becali a făcut aceste dezvăluiri la Antena 3 CNN, după ce discutase cu Hrebenciuc despre strategiile PSD pentru susţinerea lui Simion în alegerile prezidenţiale.
„Eu am vorbit şi cu Hrebenciuc. Şi mi-a zis: «Măi, nea Gigi, haide să îl băgăm pe Simion în turul doi». Am zis bine, hai să îl băgăm. A zis acum vreo lună jumate”, a declarat Becali, la emisiunea „Culisele Statului Paralel”, citat de realitatea.net.