Ghinea, atac dur la sistemul judiciar: Am vrut justiţie europeană şi am ajuns la o oligarhie mai oribilă decât orice politician ales

Ghinea, atac dur la sistemul judiciar: Am vrut justiţie europeană şi am ajuns la o oligarhie mai oribilă decât orice politician ales

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a lansat un atac virulent la adresa sistemului judiciar românesc, acuzând o parte din magistraţi că s-au transformat într-o „castă” care acţionează în propriul interes, în detrimentul echităţii şi al principiilor europene de justiţie. Într-o postare pe reţelele sociale, Ghinea afirmă că „justiţia independentă” dorită după aderarea la Uniunea Europeană a degenerat într-un sistem „oligarhic”, protejat de instituţii precum Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Curtea Constituţională.

„Am vrut justiţie europeană. Am creat CSM independent. Am apărat justiţia de politicienii cei răi şi corupţi. Şi ne-am trezit cu o oligarhie mai oribilă decât orice politician ales. Un CSM mai jegos ca sindicat decât orice sindicat pesedist. Asta este corupţia ‘europeană’”, a scris Ghinea.

El a acuzat magistraţii că ar fi obţinut, prin decizii judecătoreşti, creşteri de salarii şi pensii care depăşesc cadrul legal aprobat de Parlament:

„Parlamentul a votat nişte legi — PSD, şpagă la magistraţi, adică — dar pe lângă ce a votat Parlamentul, magistraţii au dat statul în judecată şi alţi magistraţi au decis să mărească salarii şi pensii la toţi colegii. Fără număr, fără număr. Apoi, Parlamentul e la a cincea tentativă de a reduce nesimţirea, blocate de CCR.”

În finalul mesajului, fostul ministru USR a cerut o reformă radicală a sistemului, afirmând că actualul cadru nu mai poate fi corectat prin mijloace obişnuite:

„Băi, nu, de data asta nu Parlamentul e de vină: voi sunteţi de vină! O castă de persoane care decid ei pentru ei, pe banii altora. Parlamentul va trebui să abolească legal această republică a magistraţilor care a luat-o razna.”

Declaraţiile vin în contextul dezbaterilor privind vârsta de pensionare şi nivelul pensiilor speciale din sistemul judiciar — un subiect care provoacă tensiuni între Executiv, Parlament şi instituţiile din justiţie, dar şi între România şi Comisia Europeană, care a cerut reforme pentru a reduce inechităţile din sistem.

Afla mai multe despreghineacsmccr
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt