Liderul AUR, George Simion, lansează acuzaţii dure în contextul negocierilor pentru formarea unui nou guvern şi susţine că în spatele discuţiilor politice se află un plan prin care PSD ar urma să ajungă la putere fără să îşi asume direct responsabilitatea pentru măsurile dificile care ar urma să fie luate.
Într-un mesaj video transmis joi, Simion afirmă că social-democraţii ar pregăti o formulă de guvernare în care premierul desemnat, Luca Niculescu, ar avea rolul de a conduce Executivul în prim-plan, în timp ce PSD ar păstra controlul politic.
„Dragii mei, se pregăteşte un mare, mare blat. De două luni se coace la el. PSD-ul va guverna, vom avea un guvern PSD, dar pentru a nu-şi asuma în totalitate nenorocirile care vin, îl vor pune pe Luca Niculescu în faţă. Acesta este planul sistemului”, spune George Simion, preşedintele AUR.
Liderul AUR şi-a extins acuzaţiile şi asupra situaţiei lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, aflat în arest într-un dosar penal. Simion susţine că acesta ar fi primul pas dintr-un scenariu mai amplu îndreptat împotriva adversarilor politici ai sistemului.
„Vor scăpa rând pe rând de noi. Acum l-au arestat pe domnul Călin Georgescu, îi vor menţine arestul încă 30 de zile şi după aceea vor să îl condamne cu executare. După aceea urmez eu şi fărâmiţează AUR-ul aşa cum au început”, spune George Simion, potrivit Cotidianul.ro.
În scenariul prezentat de liderul AUR, viitoarea majoritate parlamentară ar urma să beneficieze şi de sprijinul PNL. Simion susţine că Ilie Bolojan ar vota Guvernul propus de Luca Niculescu, după ce, afirmă el, asupra liderului liberal ar fi fost exercitate presiuni.
„I-au arătat pisica, l-au chemat la DNA, îl sperie şi, în acest moment, Ilie Bolojan votează acest guvern PSD cu marioneta Luca Niculescu în faţă”, spune Simion.
Preşedintele AUR anunţă că formaţiunea sa va încerca să împiedice materializarea acestei formule politice înaintea votului de învestitură. El susţine că partidul va folosi perioada următoare pentru a mobiliza opoziţia faţă de viitorul Executiv.
În acelaşi timp, Simion acuză „sistemul” că urmăreşte împingerea României într-o situaţie economică asemănătoare Greciei, prin creşterea dependenţei faţă de creditorii externi.
„Vă ţinem la curent, însă voi, dacă aveţi orice membru parlamentar PSD, anunţaţi-l: Luca Niculescu este de fapt omul din partea Parisului care va nenoroci România sub umbrela unui guvern PSD”, a încheiat Simion.







