George Simion, în ziua votului pe moţiune: „Da, ne asumăm o guvernare viitoare”

George Simion, în ziua votului pe moţiune: „Da, ne asumăm o guvernare viitoare”

Dezbaterea moţiunii de cenzură din Parlament a adus în prim-plan discursurile mai multor lideri politici. George Simion a luat cuvântul şi a declarat că partidul său este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării. Într-un context politic tensionat, acesta a susţinut că momentul actual este decisiv pentru direcţia României.
În intervenţia sa de la tribuna Parlamentului, Simion a subliniat caracterul democratic al moţiunii, dar a lansat şi critici dure la adresa actualei puteri şi a unor decizii din trecut:
„Astăzi, pe lângă votarea unei moţiuni de cenzură, procedeu total democratic, în ciuda vocilor pe care le-am auzit în spaţiul public în ultimele zile, probabil din partea aceloraşi oameni care au anulat alegerile în 2024 şi înfulecau cu nesaţ sarmale la Palatul Cotroceni, care acum doar şi-au schimbat idolul, vreau să vă spun că astăzi se mai întâmplă ceva în Palatul Parlamentului. Are loc prezentarea raportului unui an de preşedinţie sub Nicuşor Dan. Şi imaginea este una neagră: deznădejde, dezbinare şi sărăcie. Din păcate, pe lângă aceste lucruri, Nicuşor Dan alege astăzi să-l sacrifice pe loialul tovarăş de drum, care probabil se prefigura a fi competitor electoral în mintea lui încâlcită. Dragii români, n-a fost uşor, a fost Nicuşor”, a spus Simion. 
Liderul AUR a acuzat coaliţia aflată la guvernare că funcţionează pe baze fragile şi a respins ideea că opoziţia ar acţiona împotriva intereselor ţării:
„Din păcate, o coaliţie care spunea că este proeuropeană şi se baza doar pe trădare, cum s-a întâmplat în ultimii 35 de ani, astăzi cere capul lui Moţoc şi crede că noi toţi de aici, din această sală, suntem trădători”. 
Simion a vorbit şi despre presiuni exercitate asupra parlamentarilor pentru a nu susţine moţiunea:
„Am primit zeci de telefoane. Sunt colegi din opoziţie care au fost surprinşi de atenţia care le-a fost acordată. Au fost chemaţi la mese, li s-a întins mâna, li s-a zâmbit şi li s-a explicat cum nu trebuie să voteze moţiunea, că voinţa poporului român este alta. Nu, dragi români, noi am auzit vocea românilor şi, domnule Bolojan, noi o să facem în continuare ceea ce vor românii de la noi, iar mesajul nostru este clar: noi nu suntem de vânzare, noi nu suntem trădători”. 
În discursul său, liderul AUR a inclus şi critici economice, acuzând guvernul de recesiune şi de lipsa reformelor:
„Dragii români, voi trebuie să cunoaşteţi adevărul şi, dacă domnul Bolojan nu înţelege ce i se întâmplă şi de ce pleacă acasă, noi am enumerat, domnule Bolojan, în nenumărate moţiuni de cenzură, motivele care trebuie să vă determine să plecaţi acasă. Aţi generat, în primele luni de guvernare, recesiune economică. Trei trimestre la rând avem criză economică, prin prisma primelor dumneavoastră luni de guvernare. Aţi generat sărăcie pentru că nu aţi tăiat privilegiile."
În final, Simion a transmis un mesaj direct către electorat şi şi-a exprimat deschis intenţia de a guverna:
„Este timpul pentru reconciliere naţională, este timpul pentru speranţă, este timpul pentru viitor. Da, ne asumăm viitorul acestei ţări, ne asumăm o guvernare viitoare, ne asumăm să redăm speranţa românilor”.

Afla mai multe despregeorge simionmotiune de cenzura
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt