Galaţiul, inundat de ploi

Galaţiul, inundat de ploi

Ciclonul format în Marea Neagră a creat probleme mari în ţară. A plouat torenţial în mai multe zone şi au fost şi
fenomene extreme. O mini-tornadă a fost observată în Dâmboviţa, iar la Galaţi, ploile torenţiale, care au căzut ore în şir, au făcut ravagii. Una dintre ambulanţe nu a mai putut ajunge la caz din cauza drumurilor inundate.

Un început de tornadă a băgat spaima în sătenii din localitatea dâmboviţeană Gura Şuţii, chiar dacă suntem la
jumătatea primei luni de vară. Oamenii s-au speriat, având în vedere că, în ultima vreme, au avut parte de ploi, vijelii şi grindină.

La aproape 300 de km distanţă de Gura Şuţii, la Galaţi, ploile torenţiale au inundat o parte a oraşului.

Apa, care a atins pe alocuri aproape 50 de cm, a ieşit din canalizările, ce nu au mai facut faţă, mai ales in partea de jos a orasului si a inundat toate străzile.

Din cauza inundaţiilor, o ambulanta nu a mai reusit sa ajungă la un pacient.

Rudele femeii si ambulantierul s-au intalnit în mijlocul strazii, in apa, si femeia, care avea diabet, a ajuns astfel la
ambulanta.

Galatiul se afla in continuare sub cod portocaliu de inundatii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt