Podul suspendat care va face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea va fi gata în luna decembrie a acestui an. Premierul
României a mers astăzi într-o vizită de lucru pentru a vedea care este stadiul construcţiei. Notabile au fost însă doar
gafele şi confuziile făcute de şeful Guvernului.
Premierul României s-a declarat impresionat de evoluţia lucrărilor la podul suspendat care va uni judeţele Brăila şi
Tulcea. Nespecific şantierelor de la noi, lucrările merg mai bine decât era anticipat. Specific nouă a fost doar discursul
premierului. Plin de gafe şi inexactităţi.
De altfel, şeful Guvernului pare să nu ştie că podul suspendat pe care l-a vizitat nu e unic în ţară. Unul similar există deja la
Agigea.
Podul suspendat peste Dunăre, care face legatură între Moldova, Muntenia şi Dobrogea, reprezintă cea mai mare investiţie în infrastructură din ultimii 30 de ani. 500 de milioane de euro va plăti în total statul român unei asocieri de contructori pentru această lucrare.