În timp ce vestul ţării se topeşte sub valul de căldură, în sudul şi estul ţării ploile torenţiale fac prăpăd. Cea mai gravă
situaţie s-a consemnat în Olt, acolo unde o furtună puternică de vară a lăsat în urma sa dezastru. Iar în Munţii Parâng un
cioban a fost ucis de un fulger.
Sunt imagini filmate pe străzile din Slatina. Rafalele ce au depăşit 75 km/h au fost însoţite de grindină şi averse
torenţiale.
Vântul care a bătut cu putere a smuls acoperişul unei case
Zeci de străzi au fost complet acoperite de ape iar traficul a fost paralizat. Şoferii au circulat cu dificiltate prin apa care
ajungea chiar şi la jumătate de metru.
În Munţii Parâng, natura dezlănţuită a curmat viaţa unui om. Un cioban a fost ucis de un fulger. Alături de el, 100 de oi au
fost carbonizate.
Salvamontiştii au fost cei care l-au găsit fără suflare. Tot ce au putut face a fost să coboare trupul neînsufleţit de pe
munte.
Prăpăd a fost şi în judeţul Argeş. Aici, ploaia abundentă a provocat o alunecare de teren, în apropierea lacului Portăreasa. Un drum complet rupt a făcut ca mai mulţi turişit să rămână blocaţi în zonă.
Până la ora 21 Oltenia, dar şi nord-vestul Munteniei, rămân sub avertizare de cod portocaliu de vreme rea.