Estul Spaniei a fost lovit de furtuni violente, care au produs iundaţii fără precedent. Mai mute staţiuni de la malul
Mediteranei au fost măturate de puhoaiele care au făcut ravagii în urma lor. Oamenii au fost avertizaţi că este cod roşu de furtună, însă cei 200 de litri pe metrul pătrat au căzut parcă dintr-o dată, iar oamenii nu au mai avut timp decât să îşi salveze propria viaţă.
Primele afectate au fost cartierele aflate în zonele mai ridicate. Puhoaiele au depăşit cu mult nivelul văilor pe unde curge apa de obicei şi au intrat pe drumuri şi printre case. Apele au măturat tot ce le-a stat în cale maşini,
tomberoane, copaci şi stâlpi de lumină.
A durat doar câteva minute până apa ajuns la cartierele de lângă plajă, unde sunt încă cazazti mii de turişti.
Bărbatul acesta a încercat şi el să îşi ducă maşina undeva în siguranţă. Însă nu a reuşit, aşa că, în disperare s-a refugiat pe capotă. De altfel, zona aceasta a fost cea mai afectată.
Apa a făcut ravagii şi pe plajă. Nisipul a fost spălat iar autorităţile trebuie să se mişte rapid să o refacă pentru a fi
pregătită pentru turişti. Întreaga parte de est a Spaniei, aproape o treime din Regat se află încă sub avertizare de cod roşu şi portocaliu de ploi abundente şi inundaţii.