Furie criminală

Furie criminală

Crima la Botoşani. Un bărbat şi-a înjunghiat mortal fosta soţie chiar în casa în care au locuit împreună ani de zile. O criză de gelozie a fost mobilul crimei. Aflase recent că femeia intenţionează să se recăsătorească. De furia agresorului nu au scăpat nici fosta soacră şi o cumnată. Ambele au fost rănite în încercarea de a salva viaţa victimei.

Revenit de la muncă din Germania, bărbatul s-a dus glonţ acasă la fosta soţie. Aflase că aceasta vrea să-şi refacă viaţa alături de altcineva. Înarmat cu un cuţit a făcut prăpăd.

Criminalul şi-a premeditat fapta. A aşteptat ca din gospodărie să plece majoritatea rudelor fostei soţii. Vecinii spun că ucigaşul se afla sub influenţa alcoolului în momentul atacului sângeros.

Furia criminală a bărbatului nu s-a potolit nici după ce şi-a văzut fosta soţie într-o baie de sânge. Cu acelaşi cuţit şi-a înjunghiat fosta soacră şi o cumnată care au avut curajul să sară în apărarea victimei.

Cele două femei care au supravieţuit au fost transportate la spitalul din Botoşani în stare gravă

Sătenii povestesc că bărbatul era cunoscut drept un individ agresiv.

Trei copii, dintre care doi minori, au rămas acum fără mamă. Bărbatul urmează să fie prezentat în faţa instanţei de la Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt