Funeraliile lui Aleksei Navalnîi vor avea loc vineri la Moscova

Funeraliile lui Aleksei Navalnîi vor avea loc vineri la Moscova

Funeraliile lui Aleksei Navalnîi, opozantul lui Vladimir Putin care a murit în închisoare la numai 47 de ani, vor avea loc vineri la Moscova, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, relatează SkyNews, citat de news.ro.
Slujba va avea loc la o biserică din cartierul Marino, la ora locală 14.00 (13.00, ora României), a precizat Kira Iarmîş într-o postare pe X.
Ea a îndemnat oamenii să "vină devreme".
Înmormântarea va avea loc apoi la cimitirul Borisov, a confirmat ea.
Marţi, purtătoarea de cuvânt a liderului opoziţiei a declarat că echipa sa se străduia să găsească o casă funerară - multe dintre ele refuzând să organizeze slujba atunci când au aflat de cine este vorba.
Tot marţi, avocatul lui Aleksei Navalnîi, Vasili Dubkov, care a însoţit-o pe mama opozantului defunct, Liudmila Navlnaia, săptămâna trecută, în timp ce aceasta cerea autorităţilor să-i predea trupul neînsufleţit al fiului său, a fost reţinut pentru scurt timp la Moscova, pentru tulburarea ordinii publice.
Rămăşiţele lui Aleksei Navalnîi, pe care rudele acestuia le cereau de peste o săptămână, după moartea acestuia în închisoare la 16 februarie, au fost predate mamei acestuia abia sâmbătă, 24 februarie. Femeia acuzase autorităţile că o şantajează pentru ca înmormântarea să fie secretă şi fără public.

Afla mai multe desprenavalniifuneraliimoscova
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt