UPDATE-Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

UPDATE-Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, scrie presa franceză.

ŞTIREA INIŢIALĂ - După şase luni de la dizolvarea sa surprinzătoare, urmată de alegeri legislative anticipate, Adunarea Naţională a Franţei se pregăteşte miercuri să demită prin moţiune de cenzură guvernul minoritar al prim-ministrului Michel Barnier, ceea ce ar agrava criza politică în care se află ţara, transmite AFP.

Deputaţii vor examina miercuri două moţiuni de cenzură depuse de alianţa de stânga şi, respectiv, de extrema dreaptă. Căderea guvernului printr-o moţiune de cenzură ar fi o premieră pentru Franţa după 1962.

Suspansul este limitat, în condiţiile în care cele două blocuri au împreună majoritatea voturilor necesare, astfel încât soarta premierului Michel Barnier - un veteran al dreptei franceze, fost negociator al UE pentru Brexit - pare pecetluită la numai trei luni de la instalarea în funcţie, scrie Agerpres.

Cele două moţiuni au fost depuse după ce premierul a declanşat marţi articolul 49.3 din Constituţie pentru adoptarea bugetului asigurărilor sociale fără vot, prin asumarea răspunderii guvernului.

Decizia a fost luată după mai multe zile de negocieri bugetare dure, în cursul cărora Michel Barnier a cedat unora din cererile partidului Rassemblement National (RN, extrema dreapta), aflat în poziţia de arbitru al jocului.

Liderul RN, Jordan Bardella, şi-a reafirmat miercuri la postul public de radio France Inter opoziţia faţă de "un buget periculos pentru creşterea economică şi puterea de cumpărare". El a denunţat de asemenea "strategia fricii" prin care guvernul agită de mai multe zile ameninţarea de criză bugetară în caz de demitere.

Afla mai multe desprefrantamotiunevot
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt