Franţa începe experimentarea săptămânii de lucru de patru zile

Franţa începe experimentarea săptămânii de lucru de patru zile

Testarea săptămânii de lucru de patru zile în ministerele din Franţa va începe în această primăvară şi va dura "cel puţin un an", potrivit unei note a administraţiei difuzate în ajunul unui seminar guvernamental privind munca, relatează AFP.

Anunţată în ianuarie de premierul Gabriel Attal, acest experiment are ca scop să evalueze impactul, în special "în ceea ce priveşte echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată". Este vorba de o adaptare a timpului de lucru, care constă în concentrarea orelor de lucru într-un număr redus de zile.

"Se va desfăşura cu un număr constant de salariaţi" şi fără reducerea timpului legal de lucru de 1607 ore pe an, a precizat Direcţia Generală pentru Administraţie şi Funcţie Publică (DGAFP) în nota, datată vineri, citată de AFP.

Experimentul va avea loc atât la Paris, cât şi în serviciile "descentralizate" (din afara capitalei) ale ministerelor.

"Va fi la latitudinea fiecărui şef de departament să stabilească dacă este oportun sau nu" să efectueze experimentul, precizează DGAFP.

Instituţia speră să întocmească în aprilie sau mai o listă cu departamentele pregătite să testeze condensarea timpului de lucru şi să lanseze primele experimente în acest sens.

Modularea timpului de lucru va începe "cel târziu în septembrie 2024, pentru o perioadă de cel puţin un an", mai spune nota de serviciu.

O primă evaluare va fi făcută în vara anului 2025 şi va fi folosită pentru a pregăti "continuarea şi/sau extinderea" experimentului. Administraţia nu menţionează niic despre scenariul unui experiment neconcludent.

În plus faţă de săptămâna de patru zile, administraţiile vor putea testa o săptămână de patru zile şi jumătate sau o alternanţă între săptămâni de patru şi cinci zile.

Experimentul va fi realizat pe bază de "voluntariat", dar vor fi excluşi funcţionarii publici care au "obligaţii legale de serviciu", cum ar fi profesorii, sau programe care diferă de săptămâna tradiţională de cinci zile.

Afla mai multe despreattalfrantapatruzilejob
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt