Majoritatea statelor din regiunea caspică se află în căutarea unor trasee de export al ţiţeiului alternative celor care străbat Rusia care să le diminueze dependenţa de Moscova. Astăzi, instituţiile financiar europene, printre care Banca Europeană de Investiţii (BEI) lşi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) s-au angajat să finanţeze cu aproximativ 10 miliarde euro, Coridorul de transport petrolier transcaspic, care va trece prin Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Marea Caspică şi Marea Neagră ar putea avea 3 destinaţii intermediare: Constanţa, Istanbul şi Cernomorets, scrie Profit.ro.
De ce este important Principala sursă de import de ţiţei kazah a României, dar şi a altor state europene, terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC) din Novorosisk (Rusia) a fost în repetate rânduri indisponibilă parţial în ultimul timp indisponibilă parţial, în special de la declanşarea conflictului din Ucraina.
Mai este interesant Compania de stat kazahă KazMunayGaz este principalul acţionar al celei mai mari rafinării din România, Petromidia, care se alimentează preponderent cu petrol exportat prin CPC. Recent, actualele provocări geostrategice şi dependenţa de Rusia în ceea ce priveşte exportul de ţiţei au determinat KMG să trimită petrol kazah pe alte rute (în special prin conducta Baku – Tbilisi – Ceyhan) inclusiv către România, în condiţiile în care, până acum, majoritatea livrărilor se făceau din portul rusesc Novorosiisk, capătul estic al conductei caspice CPC.
În încercarea de a-şi diminua dependenţa de Rusia, prin ale cărei porturi îşi exportă majoritatea ţiţeiului, Kazahstanul şi-a majorat în 2023 de 5,5 ori livrările prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, prima încărcătură, de 80.000 de tone, ajungând în România la finalul lunii aprilie.
Proiectul Coridorul de transport petrolier transcaspic este o rută comercială mai economică şi mai rapidă decât actualul coridor folosit de Kazahstan, cel nordic (prin Rusia), reducând distanţa cu 2.000 de kilometri. În plus, beneficiază de condiţii climatice şi politice favorabile.
Luni, la Bruxelles a debutat Forumul Investitorilor pentru conectivitatea transportului dintre UE şi Asia Centrală, iar vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a anunţat că instituţiile financiare europene şi internaţionale prezente la Forum se vor angaja cu 10 miliarde euro în susţinerea acestui proiect, menit să conecteze Europa şi Asia Centrală în termen de 15 zile.
Angajamentul de 10 miliarde euro este o combinaţie de investiţii în curs şi planificate, estimate de Comisia Europeană a fi mobilizate pentru dezvoltarea durabilă a transporturilor în Asia Centrală pe termen scurt.
Astfel, Banca Europeană de Investiţii (BEI), reprezentată de vicepreşedintele acesteia Teresa Czerwińska, a semnat luni memorandumuri de înţelegere în valoare totală de 1,47 miliarde euro cu guvernele Kazahstanului, Kârgâzstanului şi Uzbekistanului, precum şi cu Banca de Dezvoltare a Kazahstanului. Aceste împrumuturi vor fi posibile prin garanţii oferite de Comisia Europeană.
Tot luni, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), reprezentată de vicepreşedintele său Mark Bowman, a semnat un memorandum de înţelegere cu Kazahstanul, vizând investiţii în valoare de 1,5 miliarde de euro.
Noul coridor este unul multimodal şi implică 2 modalităţi de transport combinate: maritim şi feroviar.
„Un transport modern transcaspic care conectează ţările din Asia Centrală este piatra de temelie a eforturilor noastre de a promova o integrare economică regională sporită şi o creştere în continuare în regiune, precum şi conexiuni mai bune cu Europa. Am identificat 33 de nevoi de investiţii în infrastructura fizică, de la modernizarea căilor ferate până la creşterea capacităţii portuare şi reînnoirea flotei. Forumul Investitorilor de astăzi a demonstrat interesul mare din partea investitorilor instituţionali şi privaţi în sprijinirea acestor proiecte”, a declarat, Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi.