Fostul senator american Bob Menendez, condamnat la 11 ani de închisoare pentru corupţie

Fostul senator american Bob Menendez, condamnat la 11 ani de închisoare pentru corupţie

Robert Menendez, fost senator influent al Partidului Democrat, a fost condamnat miercuri la New York la 11 ani de închisoare într-un amplu dosar de corupţie legat de Egipt şi Qatar, potrivit AFP, citată de News.ro.

Pledoariile sale emoţionale în faţa instanţei federale din Manhattan nu l-au impresionat pe judecătorul Sidney Stein.

Condamnat deja pentru corupţie în iulie anul trecut, Menendez, la domiciliul căruia anchetatorii au găsit 500.000 de dolari cash şi 150.000 de dolari în aur, a demisionat din Senat în august şi a anunţat că nu va mai candida.

„La un moment dat în cariera dumneavoastră (…) v-aţi pierdut calea”, i-a transmis judecătorul Stein.

În timpul pronunţării sentinţei, judecătorul l-a mustrat pe Menendez, cândva un politician influent. „Pentru dumneavoastră, munca pentru binele comun a devenit munca pentru propriile interese”, a adăugat acesta.

Menendez se consideră o victimă a justiţiei
Fostul senator nu a fost încarcerat imediat şi a respins acuzaţiile, numindu-le o „vânătoare de vrăjitoare”.

„Preşedintele (Donald) Trump are dreptate. Procesul judiciar este politic şi corupt până în măduva oaselor. Sper că preşedintele Trump va curăţa mlaştina şi va restabili integritatea sistemului”, a declarat Menendez.

Deşi a fost un susţinător al democraţilor sub preşedinţii Biden şi Obama, între 2017 şi 2021 a devenit apropiat de Trump.

Nu este prima oară când Menendez s-a confruntat cu astfel de acuzaţii. În 2015, a fost judecat pentru corupţie, însă procesul s-a încheiat fără un verdict unanim, iar în 2018 Departamentul de Justiţie a renunţat la acuzaţii.

În iulie anul trecut, a fost găsit vinovat pentru 16 capete de acuzare, inclusiv luare de mită, conspiraţie şi obstrucţionarea justiţiei.

„Niveluri şocante de corupţie”
În vârstă de 71 de ani, Menendez a favorizat trei oameni de afaceri din New Jersey, primind bani şi cadouri în schimbul influenţei sale politice, inclusiv pentru a sprijini interesele Egiptului şi Qatarului.

A fost condamnat pentru trafic de influenţă în favoarea Egiptului, aliat strategic al SUA, în timp ce conducea politica externă în Senat.

De asemenea, a fost acuzat de „protejarea şi îmbogăţirea” unor oameni de afaceri din New Jersey, stat cu o comunitate semnificativă din Orientul Mijlociu.

Wael Hana şi Fred Daibes, doi dintre oamenii de afaceri implicaţi, urmează să fie condamnaţi, iar al treilea, José Uribe, a pledat vinovat şi a colaborat cu anchetatorii.

În timpul procesului, procurorii au descris cazul ca având „niveluri şocante de corupţie”, menţionând mită de sute de mii de dolari, lingouri de aur şi un Mercedes-Benz oferit ca favor.

Afla mai multe despresenatoramericanînchisoare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt