Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit, a anunţat Partidul Naţional Liberal, joi, într-un mesaj pe Facebook.
"Partidul Naţional Liberal îşi exprimă regretul profund faţă de trecerea în nefiinţă a domnului Radu Stroe, liberal convins, om de stat şi coleg de nădejde.
Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general al Guvernului şi un susţinător neobosit al valorilor democratice. De-a lungul carierei sale, a reprezentat cu demnitate Partidul Naţional Liberal în funcţii importante ale statului român, contribuind la consolidarea instituţiilor şi a parcursului european al României.
Transmitem sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!", este mesajul transmis de PNL.