„Nu văd cum aţi putea să aveţi tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată a ţării ăsteia. Pe mine mă cunoaşte toată poliţia din judeţ.” Sunt cuvintele fostului şef al DIICOT şi actualul vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Horodniceanu, enervat pe faptul că un echipaj de la rutieră l-a oprit în trafic pentru un control de rutină.
La finalul discuţiei, agenţii i-au permis lui Horodniceanu să plece fără să ia vreo măsură împotriva lui.
Într-un mesaj dat publicităţii, fostul şef DIICOT spune că regretă ce s-a întâmplat. Horodniceanu susţine, totuşi, că s-a simţit provocat de oamenii legii în momentul în care aceştia au spus că nu-l cunosc. El crede că a asistat la o scenetă bine pusă la punct de cei doi poliţişti şi de aceea şi-a ieşit din fire.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Grădinaru, a anunţa că va verifica şi analiza incidentul în care a fost implicat procurorul Horodniceanu. În plus, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor îi solicită demisia din funcţia de vicepreşedinte CSM.
foto: captura video