Forţele ruse se pregătesc să bombardeze oraşul Odesa, a declarat duminică preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski - transmit Reuters şi AFP.
Declaraţia şefului statului ucrainean vine după ce Serviciul de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor a informat că forţele ruse au continuat duminică atacurile asupra localităţilor Irpin, Hostomel, Makariv, în regiunea Kiev.
În regiunea Jitomir, care rămâne cel mai fierbinte punct, un atac aerian în Korosten a distrus zece case, a ucis o persoană şi a rănit cinci, inclusiv un copil. Cinci copii au fost salvaţi din subsolul unui garaj în flăcări, potrivit serviciului citat, preluat de EFE.
La nord de regiunea Kiev, la Cernobîl, au avut loc lupte la periferie, unde trupele ruseşti încearcă să avanseze în direcţia capitalei.
În sud-est, Mariupol rămâne "sub asediu", la fel ca şi Volnovaha, unde aproximativ 400 de persoane au putut fi evacuate sâmbătă, în pofida zădărnicirii operaţiunilor de evacuare în ambele localităţi de atacuri pe care ambele părţi se acuză reciproc că le-ar fi comis. ''Încercările de evacuare vor continua şi astăzi', a precizat aceeaşi sursă.
Consilierul municipal al oraşului Mariupol, Vadim Boicenko, a declarat că oraşul a rămas în continuare fără apă şi electricitate, iar cei 400.000 de locuitori sunt blocaţi şi nu au cum să plece.
Eduard Basurin, purtătorul de cuvânt al miliţiei pro-ruse a autoproclamatei republici populare Doneţk, a declarat că în cursul dimineţii de duminică vor fi deschise coridoare umanitare pentru plecarea civililor din Mariupol şi Volnovaha.
Sâmbătă, separatiştii au afirmat că au eliminat câteva zeci de civili. În regiunea Mikolaiv (Nikolaiev), în sud, au avut loc bombardamente în timpul nopţii. Trei obuze au fost trase în curţile unor case particulare. În urma atacurilor asupra satului Radisni Sad au existat victime. De asemenea, au fost bombardate cu rachete şi alte sate din zonă, dar, în general, situaţia este sub control, potrivit sursei.
Sursa: Agerpres