Foc de armă în plan vertical pentru restabilirea ordinii la Bolintin Vale în timpul protestului de miercuri

Foc de armă în plan vertical pentru restabilirea ordinii la Bolintin Vale în timpul protestului de miercuri

Poliţiştii au fost nevoiţi să tragă un foc de armă de avertisment în plan vertical pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice la protestul de miercuri seară din Bolintin Vale, la care au participat aproximativ 300 de oameni, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă.

'Pe stradă erau câteva sute de oameni şi fusese stabilită zonă specială de siguranţă publică în acel perimetru. Pentru că aproximativ 300 de oameni voiau să treacă pe stradă în zona specială, unde, pe străduţele alăturate, erau casele celor care fac parte din grupul acuzat că face probleme locuitorilor oraşului, unul dintre poliţiştii aflaţi în post a fost nevoit să tragă un foc de avertisment în plan vertical. Nimeni nu a fost rănit, iar oamenii care spuneau că vor să ajungă pe strada Principală, la Primărie, au fost însoţiţi de poliţişti până la locul solicitat', a precizat Şuţă.

Potrivit acestuia, nimeni nu a fost rănit şi liniştea şi ordinea publică au fost menţinute.

IGPR a anunţat joi că în urma unei şedinţe organizate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, cu participarea şefului Poliţiei Române şi şefului Jandarmeriei Române, s-a luat decizia ca o echipă comună a Poliţiei şi Jandarmeriei să fie trimisă în judeţul Giurgiu pentru a gestiona evenimentul în cauză.

În localitate a fost constituită zonă specială de siguranţă publică, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.

Mai mulţi locuitori din oraşul Bolintin Vale au protestat miercuri seară după ce un bărbat lovit cu o piatră de un localnic în urmă cu trei zile a murit.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt