Florin Barbu, Ministul Agriculturii, anunţă că a fost acceptată solicitarea sa făcută Comisiei Europene privind modificările Regulamentului (UE) 2021/2115 legate de rotaţia culturilor (GAEC 7) şi 4% pârloagă (GAEC8).
”Aşa cum am promis, am cerut în cadrul Consiliului AGRIFISH modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115 privitor la rotaţia culturilor (GAEC 7) şi 4% pârloagă (GAEC8), iar propunerea mea a fost aprobată de comisie”, a precizat Barbu pe Facebook.
Mai exact, ministrul a propus ca de la rotaţia culturilor (GAEC7) să fie exceptate exploataţiile care înfiinţează culturi pentru care nu este necesară aplicarea unei rotaţii anuale din perspectivă agrotehnică, astfel încât statele membre să poată decide lista acestor culturi.
De asemena, pentru GAEC 8 Barbu a cerut introducerea unei prevederi suplimentare care va da posibilitatea statelor membre ce deţin suprafeţele de minimum 4% cu elemente neproductive sau terenuri pârloaga la nivel naţional, să fie exceptate de la aplicarea GAEC 8 la nivel de fermă.