Firma care se ocupă de paza stadionului "Giuleşti" este deţinută de liderul galeriei Rapidului

Firma care se ocupă de paza stadionului "Giuleşti" este deţinută de liderul galeriei Rapidului

Daniel Niculae a fost adus de mascaţi la audieri, astăzi dimineaţă. Preşedintele Rapidului va fi cercetat în libertate într-un dosar care are la bază constituirea unui grup infracţional organizat. Daniel Niculae le-ar fi dat bani şi i-ar fi ajutat pe ultraşii Rapidului să introducă materiale pirotehnice pe stadioane. Fostul fotbalist a fost audiat aproximativ două ore, alături de mai multe persoane importante din galeriile lui Rapid şi Dinamo, scrie primanews.ro.

Conferinţa de presă premergătoare meciului cu Farul Constanţa a avut loc în aceeaşi zi cu audierile lui Daniel Niculae, iar finanţatorul majoritar al Rapidului a vorbit despre scandalul în care este implicat clubul său. 

Deşi Dan Şucu a negat orice legătură a familiei lui Bocciu, liderul galeriei Rapidului, cu firma de pază care se ocupă de stadion, se pare că patronul giuleştenilor s-a înşelat.

Conform Fanatik, firma care asigură paza stadionului Rapid se numeşte BBK Guard Security Escort SRL şi, printre oamenii din conducere se numără şi Liviu Ungurean, liderul galeriei rapidiste.

Potrivit sursei citate, Liviu Ungurean s-a retras din acţionariatul firmei în noiembrie 2023, dar se pare că firma ar fi în continuare condusă de acesta din umbră.

Întrebat dacă liderul galerie deţine firma de pază a stadionului, Dan Şucu a avut un răspuns foarte clar.

"Doamne fereşte! Galeria ar fi într-un conflict de interese. Firma care se ocupă de evenimente suntem mulţumiţi de ea. În ce priveşte paza acestui obiectiv pe perioada în care noi nu suntem aici, nu e treaba noastră", a fost reacţia lui Dan Şucu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt