Acum 35 de ani, românii sărbătoreau o performanţă care nu a mai fost egalată niciodată în sportul din ţara
noastră. Fotbaliştii de la Steaua câştigau finala Cupei Campionilor Europeni în faţa echipei Barcelonei, iar pentru a
marca acest moment, la Stadionul din Ghencea s-a organizat o campanie de donare de sânge. Marii fotbalişti din '86, dar şi suporterii au fost prezenţi.
Pe 7 mai 1986, eroii de la Sevilla au adus pentru prima dată în istoria fotbalului românesc Cupa Campionilor Europeni. Performanţa venea după un moment istoric în care Helmut Duckadam apăra 4 penalty uri. Sportivii care s-au aflat atunci pe teren îşi amintesc şi acum de cea mai răsunătoare performanţă a fotbalului românesc.
Pentru a marca acest moment, la Stadionul din Ghencea s-a organizat o campanie de donare de sânge.
Campania numită Sânge pentru viaţă vine în ajutorul celor pentru care o astfel de donaţie poate însemna o şansă în plus să trăiască.