O fetiţă de trei ani a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa cu stare de somnolenţă, iar în urma analizelor a ieşit pozitivă la consumul de substanţe interzise. Ea a fost externată după 24 de ore, după ce starea acesteia s-a îmbunătăţit.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Crina Kibedi, a declarat pentru News.ro, că pacienta a fost internată pentru ingestie de substanţe necunoscute.
”Este vorba despre un pacient minor în vârstă de trei ani, care a fost internat în unitatea noastră prin serviciul de urgenţă. Când a fost adus la spital, copilul prezenta stare de somnolenţă, fiind internat pentru ingestie de substanţe necunoscute. În urma testelor toxicologice, minorul a ieşit pozitiv la substanţe interzise, prin urmare a primit tratament de specialitate din partea echipei noastre medicale.