Fermierii români se pregătesc să iasă din nou în stradă. Când şi de ce protestează

Fermierii români se pregătesc să iasă din nou în stradă. Când şi de ce protestează

După ce păreau că au ajuns la un acord cu autorităţile, o parte dintre fermierii care au ieşit în stradă luna trecută spun că se pregătesc să protesteze din nou. Aceştia susţin că aşteaptă măsuri suplimentare de sprijin pentru fermierii aflaţi în criză, iar dacă acestea nu se vor implementa urgent, până la sfârşitul acestei luni, se va organiza un nou protest al fermierilor.
Liderul Sindicatului Fermierilor Patrioţi, Ştefan Muscă, a explicat pentru AGRO TV motivaţia din spatele acestui demers.
”Am cerut să ni se dea 200 de euro/hectar pe cadru Ucraina. Acestor ferme care sunt în suferinţă, trebuia să li se dea 100 de euro/hectar pentru culturile de toamnă şi 100 de euro/hectar pentru culturile de primăvară. Nu putem să aşteptăm până la rectificare, pentru că la acea rectificare bugetară s-ar putea să nu fie bani, şi sigur nu sunt bani, pentru că ştim cum ne împrumutăm zilnic de bani.
Eu am mandat de la majoritatea oamenilor care au fost în stradă la Afumaţi, să spun clar că, dacă până pe 25 februarie nu venim cu ceva concret să salvăm fermele din România astăzi, nu mă interesează ce se spune că se face la vară sau la toamnă, noi vom organiza un protest şi vom ieşi să ne cerem drepturile, pentru că e dreptul nostru de a putea lucra în România. Noi n-am cerut milă de la nimeni, nu am încercat să ştirbim bugetul statului”, a precizat Ştefan Muscă pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Afla mai multe desprestefan muscafermieriproteste
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt