Presiunea rusă asupra trupelor ucrainene din Donbas creşte de la o oră la alta. Nici Kievul, cruţat până acum de bombe,
nu scapă de atacurile invadatorilor. Chiar în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se afla în capitala ucraineană, cinci rachete au lovit oraşul. Între timp, negocierile pentru evacuarea civililor din Mariupolul asediat se apropie de deznodământ.
Explozii puternice au zguduit un cartier central al Kievului. Rachetele lansate de ruşi au lovit un bloc de 25 de etaje. Cel
puţin o persoană a murit, iar alte zece au fost rănite în urma atacului.
O rachetă rusească a căzut şi în apropierea clădirii unde era cazat secretarul general al ONU. Numeroase echipaje de
salvare şi pompieri au fost trimise la faţa locului, iar poliţiştii au instalat un perimetru de securitate.
În cadrul conferinţei de presă care a urmat, Volodimir Zelenski a vorbit de tragedia prin care trec civilii care s-au
refugiat în uzina magnatului Rinat Ahmetov din Mariupol.
De cealaltă parte, Antonio Guterres a spus că ar avea acordul de principiu al lui Vladimir Putin de a se implica
alături de Crucea Roţie în crearea unui coridor umanitar în zonă.â
Cu totul alta este situaţia militarilor ucraineni pentru care combinatul metalurgic Azovstal este ultima redută.
Lupte grele au avut loc şi la Lugansk şi Mikolaev. Au fost 10 reprize de bombardament intens în numai 24 de ore.
Lupte au avut loc şi în regiunea Doneţk. Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de petrol după ce a fost lovit de o
rachetă rusească.
Înte timp, procuratura ucraineană a publicat un nou bilanţ al copiilor ucişi de invadatori. 219 minori au murit, iar alţi 398 au
fost răniţi de la începutul ofensivei ruseşti în Ucraina.