Noul ministru al Apărării, Radu Miruţă, a declarat marţi seară, în emisiunea „România Politică” de la Prima News, că numirea sa la conducerea MApN a fost determinată de implicarea sa în programele de înzestrare derulate în perioada în care a condus Ministerul Economiei şi de nevoia unui control politic mai ferm asupra cheltuielilor din domeniul apărării.
Radu Miruţă a explicat că implicarea sa, în calitate de ministru al Economiei, în coordonarea companiilor din industria naţională de apărare şi în proiecte comune cu Ministerul Apărării a reprezentat un „punct comun” în discuţiile din USR privind propunerile pentru noul Guvern.
„Implicarea în programul de înzestrare, care ţine direct de industria naţională de apărare, a fost un argument important pentru această mutare”, a spus acesta.
Referindu-se la criticile privind lipsa unei pregătiri militare, ministrul Apărării a arătat că, de-a lungul timpului, portofoliul Apărării a fost ocupat frecvent de persoane cu profil civil, iar studiile sale în inginerie software şi comunicaţii îi conferă un profil tehnic relevant pentru gestionarea unor domenii-cheie ale apărării moderne
”Uitaţi-vă la studiile miniştrilor Apărării de prin 90 încoace şi uitaţi-vă şi la studiile mele şi fiecare poate să facă o comparaţie. Studiile pe care le am, acelea de inginerie software în comunicaţii, încadrează un profil tehnic”, a spus Miruţă.
Acesta a subliniat că Ministerul Apărării trebuie să fie condus politic, în paralel cu expertiza militară, mai ales într-un stat NATO aflat la graniţa unui conflict.
„Există o nevoie reală de răspundere politică şi de transparenţă în utilizarea banului public”, a afirmat Miruţă, adăugând că nu va tolera lipsa de claritate în derularea proiectelor majore.
Miruţă a mai spus că partidul s-a consultat cu preşedintele Nicuşor Dan înainte de nominalizare, apreciind că ar fi fost „complet nepotrivit” ca şeful statului să afle despre schimbare dintr-un comunicat de presă.






