Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, admite că, în urma schimbărilor din sistemul energetic, România a pierdut capacităţi de producţie şi se află în situaţia ca, atunci când se ating „vârfuri de consum”, să fie nevoită să facă importuri de energie la preţuri mari şi, în unele cazuri din surse care nu sunt sustenabile. Acesta afirmă că România are oportunitatea de a deveni un hub energetic. „Avem şi oamenii şi resursele şi banii necesari, banii europeni pentru a ajunge acolo”, a declarat Sebastian Burduja.
„Suntem într-un punct de inflexiune pentru sistemul energetic naţional, aşa consider, avem un plan, asta înseamnă Strategia energetică naţională, adoptată anul trecut, cred că e prima după 17 ani. (...) Deci, punct de inflexiune, schimbare de paradigmă de la un sistem, într-adevăr, mult mai rigid şi mai predictibil, atât pe partea de producţie cât şi pe partea de consum. În paralel, tranziţia energetică, făcută, poate nu întotdeauna înţelept, a dus la pierderea din sistem a peste 7.000 de MW capacităţi de producţie de energie în bandă şi acum, realitatea este că pe vârfurile de consum de multe ori suntem dependenţi de importuri scumpe, mai puţin sigure şi nu întotdeauna mai curate decât le-am fi avut noi. Adică importăm şi din ţări care produc pe bază de cărbune”, a afirmat Sebastian Burduja luni, la dezbaterile organizate de News.ro în cadrul conferinţei „Energy road - Energie la tine acasă - Ediţia a VII-a”.
Ministrul Energiei a subliniat că România face „pentru domeniul energiei un „efort investiţional” de aproximativ 14 miliarde de euro, fonduri europene atrase în ultimii doi ani.
„Ne străduim întotdeauna să lansăm apeluri noi, să publicăm ghiduri, să primim proiecte, după care sarcina administrativă pe oamenii din minister - şi nu sunt mulţi, sunt câteva zeci de persoane în direcţia de investiţii care se ocupă şi de evaluare, apoi de monitorizare, de plăţi. imaginaţi-vă acest flux pentru un minister mic în raport cu valoarea portofoliului pe care îl avem şi de aceea public le mulţumesc celor care mai au răbdare cu noi pe anumite apeluri, cum sunt cele din fondul pentru modernizare, producţie de energie verde, autoconsum, unde există un ecart de timp între momentul depunerii unui proiect şi momentul în care reuşim să contractăm - dar pe total, eu cred că avem o mare oportunitate să devenim hub energetic, s-a spus de atâtea ori încât poate sună într-un mod devalorizat, dar realitatea este că avem şi oamenii, avem şi resursele, avem şi banii necesari, banii europeni pentru a ajunge acolo şi pentru a conta la nivel regional”, a adăugat Sebastian Burduja.