Creşterea puterii de cumpărare a românilor este în continuă accelerare. Conform datelor Eurostat, consumul mediu pe cap de locuitor din România a atins 89% din media europeană, ţara noastră depăşind Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, precum şi toate celelalte ţări din Europa de Est, cu excepţia Lituaniei.
Înregistrând un avans de 4 procente faţă de 2022, România are a doua cea mai mare creştere din Europa, fiind devansată doar de Turcia, cu o creştere de 6%.
Investiţiile record se văd şi în buzunarele oamenilor
Cu o economie bazată pe investiţii publice fără precedent, România este în topul ţărilor din UE în ceea ce priveşte creşterea economică. Avansul economic s-a reflectat şi în majorarea salariilor, care au avut un ritm dublu faţă de rata inflaţiei.
Începând cu 1 octombrie 2023, salariul minim brut a crescut la 3.300, iar de la 1 iulie va exista o nouă majorare de 400 de lei, până la 3.700 lei. Măsura este un pas important către adoptarea salariului minim european. Pentru a face acest pas, salariul minim trebuie să fie echivalentul a 50% din salariul mediu în plată. În luna aprilie 2024, câştigul salarial mediu net a fost 5.217 lei, cu 14,3% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
În plus, s-au înregistrat progrese şi în ceea ce priveşte valoarea salariului din perspectiva parităţii de cumpărare. Măsurile-cheie precum limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază şi plafonarea facturilor la energie, au temperat creşterile de preţuri la aceste produse şi servicii, care deţin o cotă importantă din cheltuielile zilnice ale românilor.
Creştere importantă şi la consumul mediu pe cap de locuitor
Conform ultimelor date ale oficiului european de statistica, Eurostat, consumul mediu pe cap de locuitor din România a atins 89% din media europeană. Este un progres important în ultimii ani pentru ţara noastră, raportat la celelalte state membre ale spaţiului comunitar.
În 2023, 10 ţări UE au înregistrat AIC pe cap de locuitor peste media UE. Cele mai ridicate niveluri au fost înregistrate în Luxemburg (38% peste media UE), Austria şi Ţările de Jos (ambele 17%). Cel mai scăzut nivel a fost în Ungaria (30% sub media UE), Bulgaria (27%), Slovacia şi Letonia (ambele cu câte 25% sub media UE).
AIC se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor consumate de indivizi, indiferent de sursa finanţării acelor costuri (gospodării, guvern sau organizaţii non-profit).
AIC este important în evaluarea nivelului de trai deoarece aduce elemente suplimentare faţă de compararea clasicului PIB/locuitor. Consumul media ia în considerare şi ponderea plăţilor făcute direct de gospodării pentru servicii importante, precum sănătatea şi învăţământul.