Premierul desemnat Eugen Tomac a anunţat că programul de guvernare va fi transmis Parlamentului luni, după consultările pe care urmează să le aibă cu preşedinţii celor două Camere ale Legislativului. Demersul vine în contextul în care documentul, prezentat public în cursul zilei de sâmbătă, se află încă într-o etapă în care pot fi operate ajustări şi completări.
Întrebat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, dacă programul de guvernare a fost deja trimis Parlamentului, Eugen Tomac a precizat că procedura nu a fost încă finalizată.
„Nu. Urmează mâine (n.r. duminică) să discut cu preşedinţii celor două Camere. Urmează în cursul zilei de mâine să discut cu preşedinţii celor două camere pentru a stabili exact la ce oră şi când mă încadrez în termen pentru a depune programul”, a afirmat Eugen Tomac.
Potrivit documentului făcut public, reforma administrativ-teritorială reprezintă principala prioritate a viitorului Executiv. Programul este structurat în 21 de capitole şi include atât măsuri cu aplicare imediată, cât şi schimbări de profunzime în mai multe sectoare ale administraţiei şi economiei.
Printre propunerile incluse se regăsesc eliminarea salariilor 13 şi 14, precum şi a bonusurilor considerate nejustificate în companiile aflate integral în proprietatea statului. Totodată, este prevăzută prelungirea facilităţii privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru apartamentele deja contractate.
Documentul mai propune închiderea companiilor de stat care înregistrează pierderi cronice, depolitizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi introducerea unor măsuri suplimentare de integritate pentru angajaţii din structurile antifraudă şi din vamă. Acestea ar urma să includă utilizarea camerelor video de tip bodycam şi efectuarea testelor de integritate.
Combaterea evaziunii fiscale figurează, de asemenea, printre obiectivele importante ale programului, fiind vizate cu prioritate domeniile considerate vulnerabile din perspectiva colectării veniturilor la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte sectorul energetic, programul susţine necesitatea consolidării securităţii energetice prin dezvoltarea unui sistem bazat pe surse diversificate. Documentul face referire la un „mix diversificat (nuclear, gaz, regenerabil, hidro), liberalizare predictibilă a pieţei gazelor, protecţie pentru consumatori vulnerabili şi redevenţe corecte”.
Programul de guvernare nu este însă în forma sa finală, existând posibilitatea ca unele prevederi să fie revizuite înainte de depunerea oficială în Parlament.







