Timp de aproape două decenii, zeci de mii de militari români îu luptat în cel mai lung război în care a fost vreodată implicată ţara noastră. Cel din Afganistan. Luna trecută, ultimul detaşament s-a întors acasă, iar astăzi, pe sub Arcul de Triumf, au defilat veteranii de război. În total, peste 3 miliarde de lei a cheltuit ţara noastră în acest conflict
În 2001, armata americană intervenea în Afganistan şi îi îndepărta pe talibani de la putere. Totul s-a întâmplat la puţin timp după atacul terorist din 11 septembrie. Un an mai târziu, primii militari din România se alăturau aliaţilor pe front. Aproape 20 de ani - zeci de mii de militari din ţara noastră au participat în misiunile de luptă din Afganistan. Printe ei şi SIMI. Face parte din Brigada Specială şi îşi protejează identitatea. La 42 de ani a fost în nu mai puţin de 8 misiuni.
Şi nu e singurul. Alexandru Pena a fost de două ori în Afganistan.
Veteranii de război care au fost în Afganistan au defilat pe sub Arcul de Triumf - la ceremonia de retragere a trupelor.
În spatele durerii şi a curajului, militarii sunt un exemplu pentru oamenii de rând.
Anul acesta, după 20 de ani de conflict armant, preşedintele american Joe Biden a anunţat retragerea trupelor SUA şi ale aliaţilor din Afganistan. Cu toate acestea, în ţara centralasiatică nu se va instala pacea. Talibanii câştigă din nou teren.