Departamentul Justiţiei din Statele Unite l-a avertizat pe miliardarul Elon Musk, cunoscut ca susţinător al candidatului republican la preşedinţie Donald Trump, cu privire la premiile de câte un milion de dolari oferite alegătorilor, relatează miercuri presa americană, conform dpa şi Agerpres.
Surse din cadrul televiziunilor CNN şi NBC au raportat că Comitetul de Acţiune Politică (PAC) America, afiliat lui Musk, a fost notificat că aceste recompense ar putea încălca legislaţia electorală americană. PAC America îl susţine pe Trump în campania sa.
Săptămâna trecută, Musk anunţase că va oferi câte un milion de dolari pe zi unui alegător înregistrat din statele cu rezultate electorale indecise, până pe 5 noiembrie, data scrutinului prezidenţial. Numai cei care semnează o petiţie referitoare la „libertatea de exprimare şi dreptul de a deţine arme” sunt eligibili pentru aceste premii.
Conform legii electorale din SUA, este interzis să se ofere bani alegătorilor pentru a vota sau a se înregistra.
Musk a argumentat că premiile sunt menite să atragă atenţia asupra petiţiei. În weekend, el a înmânat primele cecuri de câte un milion de dolari în Pennsylvania, un stat cu o competiţie electorală strânsă, având în vedere că desemnează 19 electori din cei 270 necesari în colegiul electoral pentru alegerea preşedintelui.
Juriştii îşi exprimă îngrijorarea cu privire la legalitatea premiilor oferite de Musk
Criticii iniţiativei, precum profesorul de drept Rick Haseman de la Universitatea California din Los Angeles, consideră problematic faptul că doar alegătorii înregistraţi pot primi premiile, ceea ce ar putea fi interpretat ca un stimulent financiar pentru înregistrare.
Potrivit publicaţiei Washington Post, un grup de foşti procurori şi oficiali guvernamentali i-a scris luni procurorului general al SUA, Merrick Garland, solicitându-i să investigheze demersul lui Musk. Publicaţia a confirmat primirea scrisorii de către Garland, dar a refuzat să comenteze dacă va deschide o anchetă împotriva miliardarului sau a PAC America.
Musk a donat deja milioane de dolari campaniei lui Trump, iar candidatul republican a sugerat recent că, în cazul unei victorii, l-ar putea numi pe miliardar, care conduce compania Tesla, platforma socială X şi firma aerospaţială SpaceX, la conducerea unei comisii pentru revizuirea finanţelor Statelor Unite. Trump a declarat că Musk ar putea reduce cheltuielile guvernamentale.
Averea lui Musk, estimată la 240 de miliarde de dolari, îl plasează pe primul loc în lume, fiind majoritar constituită din acţiuni la Tesla. Miliardarul a exprimat frecvent nemulţumiri cu privire la cerinţele considerate excesive de către autorităţi pentru Tesla şi SpaceX.