Elicopter SMURD solicitat pentru salvarea unui tânăr ce s-ar fi tăiat cu o drujbă la gât

Elicopter SMURD solicitat pentru salvarea unui tânăr ce s-ar fi tăiat cu o drujbă la gât

Un elicopter SMURD a fost solicitat, sâmbătă, de reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui pentru a prelua un tânăr din localitatea Stâncăşeni care prezintă o plagă tăiată în zona gâtului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, bărbatul în vârstă de 23 de ani a suferit o hemoragie puternică după ce s-ar fi tăiat cu o drujbă. El se afla într-o pădure cu mai multe persoane. Se bănuieşte faptul că tânărul şi-a provocat rana în mod intenţionat.

"O ambulanţă C2 cu medic de la Bârlad a fost trimisă la Stâncăşeni pentru un bărbat în vârstă de 23 de ani ce prezintă o plagă tăiată la nivelul gâtului. El era în pădure, iar solicitarea a fost făcută de nişte vecini care îl însoţeau. Se pare că este o autogresiune, tatăl victimei declarând ca pacientul avea o depresie. A fost solicitat elicopterul SMURD de la Iaşi, care urmează să preia pacientul. Victima a suferit o secţiune de trahee, este stabilă hemodinamic şi conştientă, dar prezintă o sângerare puternică", a declarat Ungureanu.

Poliţiştii au demarat verificări în acest caz pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt