Elevii ar putea rămâne fără bursele sociale pe perioada vacanţelor. Schimbările pregătite de Ministerul Educaţiei

Elevii ar putea rămâne fără bursele sociale pe perioada vacanţelor. Schimbările pregătite de Ministerul Educaţiei

Bursele sociale acordate elevilor ar putea suferi mai multe modificări începând cu anul şcolar 2026-2027, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. Una dintre cele mai importante schimbări vizează perioada în care este plătit acest sprijin: bursa socială de 300 de lei pe lună ar urma să fie acordată doar în timpul cursurilor, nu şi pe durata vacanţelor şcolare.
Proiectul prevede că bursele de merit, sociale şi tehnologice se acordă „în perioada cursurilor şcolare, inclusiv în perioada pregătirii practice”. Sunt păstrate însă anumite excepţii pentru elevii care susţin examene. Absolvenţii clasei a VIII-a vor putea primi bursa socială până la afişarea rezultatelor finale la Evaluarea Naţională, dacă participă la examen. În cazul absolvenţilor de liceu, plata continuă în prima sesiune a Bacalaureatului, până la publicarea rezultatelor finale, cu condiţia participării la probe.
Schimbarea ridică însă întrebări privind modul de calcul al bursei în lunile care includ atât zile de curs, cât şi perioade de vacanţă. Proiectul nu modifică formula existentă, deşi aceasta nu a fost concepută pentru diminuarea burselor sociale în funcţie de zilele de vacanţă.
O decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în aprilie 2026, a stabilit anterior că o bursă cu caracter social nu poate fi redusă proporţional cu zilele de vacanţă dintr-o lună. Hotărârea a fost dată într-un dosar care a vizat elevi de la Liceul Tehnologic Motru.
Şi procedura de acordare a burselor sociale se schimbă. Părinţii sau reprezentanţii legali vor trebui să declare veniturile nete cumulate realizate de membrii familiei atât în România, cât şi în străinătate, în ultimele 12 luni înainte de depunerea cererii.
Dosarul va conţine şi o declaraţie suplimentară prin care solicitantul îşi asumă veridicitatea documentelor depuse. Verificarea informaţiilor privind veniturile va putea fi făcută de persoanele desemnate de conducerea şcolii, inclusiv prin intermediul platformei PatrimVen.
Proiectul introduce şi o precizare referitoare la elevii care solicită bursă socială pe criterii medicale. Nu orice certificat de handicap sau certificat medical tip A5 va putea fi utilizat pentru obţinerea bursei. Documentele emise în baza altor criterii decât cele prevăzute în anexa relevantă a ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii nu vor fi considerate eligibile.
Bursa socială rămâne stabilită la 300 de lei lunar, la fel ca în anul şcolar 2025-2026. Sprijinul poate fi acordat elevilor din familii cu venituri reduse, celor cu părinţi decedaţi sau aflaţi în protecţie specială, unor elevi cu afecţiuni medicale, precum şi copiilor din familii beneficiare de venit minim de incluziune.
Pentru elevii din familii cu venituri reduse, pragul este stabilit la 50% din salariul minim net pe economie. În condiţiile salariului minim net de 2.699 de lei menţionat în proiect, limita ar fi de aproximativ 1.349,5 lei pe membru de familie.
În acelaşi timp, acordarea bursei rămâne condiţionată de situaţia şcolară şi disciplinară. Elevii care acumulează cel puţin 10 absenţe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă, iar pentru acordarea bursei sociale este necesară promovarea tuturor disciplinelor şi media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la finalul anului şcolar anterior.
Proiectul se află în procesul de modificare a regulilor pentru anul şcolar 2026-2027, iar forma finală va stabili exact condiţiile în care elevii vor beneficia de acest sprijin financiar.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI