Eleve la lecţia de gelozie

Eleve la lecţia de gelozie

Bătaie ca ringul de box între trei eleve de clasa a 8-a din Iaşi! Una din fete a fost lovită cu pumnii şi picioarele de două colege, chiar în apropierea şcolii în care învaţă. Conflictul a început de la un băiat. De altfel, adolescenta lovită a mai primit ameninţări de la bătăuşe şi în trecut. Acum, atât poliţia cât şi şcoala au deschis anchete. Atenţie! Urmează imagini care vă pot afecta emoţional! 

Imaginile au fost filmate lângă şcoala Vasile Conta din Iaşi, imediat după terminarea orelor. În faţa mai multor colegi, o fată este trântită la pământ de două colege, care o lovesc fără milă. Umilinţele nu se opresc aici. 

Cele două agresoare o înjură şi o jignesc pe fată, fără ca cineva să intervină. Elevii din jur asistă ca la spectacol. Motivul scandalului pare să fi fost un băiat. Şi nu e prima oară când adolescenta are probleme cu aceleaşi colege. Potrivit unor surse, ea a fost bătută pentru că i-ar fi spus dirigintei că este ameninţată. Directorul şcolii ar fi aflat de incident  de la un agent de poliţie. 

Conducerea şcolii susţine că nu le poate pedepsi pe agresoare cu scăderea notei la purtare pentru că incidentul a avut loc  în afara orelor de curs şi pe un trotuar de lângă şcoală, nu în curtea unităţii de învăţământ. 
Elevele implicate vor fi consiliate. Poliţiştii s-au autosesizat şi au început cercetările. Părinţii fetelor, dar şi poliţiştii vor merge la şcoală pentru a discuta despre incident cu reprezentanţii instituţiei.
 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt