A vrut să sărbătorească absolvirea, dar a sfârşit tragic. Un copil de clasa a 8-a din Prahova a murit înecat într-un lac. Ieşise să se plimbe cu prietenii după ultima probă de la evaluarea naţională. În zadar s-au chinuit medicii să îl
salveze. Băiatul s-a stins.
Băiatul de 15 ani abia se întorsese de la şcoală, după proba la matematică. A cumpărat pizza şi apoi, împreună cu mai mulţi colegi, a mers să se plimbe în apropierea unei balastiere, în localitatea Gura Vitioarei. La un moment, dat malul nisipos s-a surpat sub ei.
Timp de o oră şi jumătate copilul a fost căutat de salvatori şi scafandri.
Medicii s-au chinuit zeci de minute să-l resusciteze însă fără succes.