Elena Lasconi, primarul al oraşului Câmpulung Muscel, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României.
”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (...) După alegerile din 9 iunie nici nu am apucat să mă bucur de rezultate. M-am trezit într-o situaţie în faţa căreia nu pot să rămân spectator. Refuz să stau cu mâinile în sân şi să privesc cum se duce de râpă democraţia din ţara asta pe care o iubim cu toţii. Ştiu că pot schimba multe şi sunt datoare să încerc, aşa cum fac zi de zi aici la Câmpulung. În acest moment România este roşie. Avem un partid-stat: PSD. Avem şi o alternativă: USR, echipa din care fac parte”, a scris pe Facebook Elena Lasconi.
”Românii au întotdeauna dreptate. Mesajul românilor nu trebuie ignorat, ci ascultat. Aşa că am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR. Motivul: reconstrucţia partidului, singura alternativă în faţa partidului-stat.
”Tuturor le spun că în USR sunt oameni cinstiţi şi buni care îşi doresc să trăiască în România, la fel ca mine. Şi vă rog: nu vă pierdeţi speranţa (...) Nu am candidat atunci când ne era bine, ci acum când ne e greu. Pentru că, să nu vă înşelaţi, ne aflăm într-un moment crucial al partidului nostru, dar şi al României”, a adăugat Lasconi.
Aceasta afirmă că doreşte să lucreze îndeaproape cu structurile de conducere ale partidului.
”Ştiu că putem deveni o echipă şi astfel îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale (...) Nu sunt singură, aşa cum se spune. Am alături de mine mulţi colegi care au adus cinste partidului nostru prin munca şi rezultatele lor. (...) Dragi colegi din USR (...) veniţi alături de mine şi de echipa mea să reconstruim”, a mai transmis Elena Lasconi colegilor.
(Elena Andrei)