Dumitru Prunariu, primul român ajuns în spaţiu

Dumitru Prunariu, primul român ajuns în spaţiu

La începutul anilor ’80, România era pe deplin pregătită să facă faţă cu brio cerinţelor explorării spaţiului cosmic. Iar primul român care a ajuns acolo a fost Dumitru Prunariu. Deatunci, ţara noastră nu a mai făcut niciun pas dincolo de orbita pământului. În cinstea acelui moment, la Piteşti a fost deschis un muzeu.

Misiunea spaţială a cosmonautului român Dumitru Prunariu s-a desfăşurat la bordul navei sovietice Soyuz-40 şi al staţiei orbitale de cercetare ştiinţifică Saliut-6.

Programul spaţial în cadrul căruia a avut loc zborul purta numele Interkosmos. Singurul român care a filmat atunci îşi aduce aminte cu nostalgie de acele momente.

În martie 1978 Dumitru Prunariu a plecat împreună cu familia în Orăşelul Stelar din Uniunea Sovietică. Acolo, timp
de trei ani, a urmat, împreună cu un coleg rus, antrenamentele de specialitate de dinaintea decolării. După 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute petrecute în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu şi rusul Leonid Popov au revenit cu bine pe Pământ.

Anul acesta muzeul din Piteşti invită publicul să vadă expoziţia numită „La 40 de ani de la zborul primului
cosmonaut român”. Cei care-i trec pragul pot vedea fotografii, grafice şi pot citi file din istoria acelui moment

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt