Dorel are drum în Suceava

Dorel are drum în Suceava

Dorel a dat din nou lovitura! De această dată la Ipotesti, în Suceava! Primăria a făcut o rigolă pentru scurgerea apei. Până aici, este în regulă. Povestea însă abia acum începe: şanţul ajunge chiar până la jumătatea drumului, iar şoferii trebuie să fie maeştri ca să se poată strecura pe stradă.

Şanţul pe unde ar trebui să se scurgă apa, la Ipoteşti, a fost deviat pe sensul de urcare al maşinilor, iar acum şoferii sunt nevoiţi să ocolească lucrarea. Muncitorii se scuză şi spun că aşa a fost gândit proiectul. Localnicii, însă, nu ştiu ce să mai creadă.

Liniaritatea rigolei s-a schimbat din cauza unui cămin de apă proiectat în urmă cu mai bine de 10 ani, care de asemenea a fost pus în mijlocul intersecţiei, însă localnicii se întreabă dacă nu cumva şanţul putea fi mutat pe marginea cealaltă a drumului. Deşi în proiect, lăţimea drumului este de patru metri, pe alocuri distanţa dintre rigolă şi cealaltă margine a străzii este de doar metri.

Reprezentanţii primăriei spun că, la terminarea lucrării, drumul va arăta altfel.

Drumul cu pricina are o lungime de 3,5 km, iar lucrările sunt asigurate de Compania Naţională de Investiţii. Proiectul este în valoare de 4 milioane de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt