Donald Trump a calificat joi drept 'dezgustător' ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei, după ce bombardamentele asupra Kievului s-au soldat în aceeaşi zi cu 28 de morţi, relatează AFP şi Agerpres.
Preşedintele american a confirmat că SUA vor institui sancţiuni împotriva Rusiei. 'Nu ştiu dacă vor avea un impact, dar o vom face', a declarat liderul de la Casa Albă.
El a mai declarat că emisarul său special Steve Witkoff, care se află în prezent în Israel, se va deplasa apoi în Rusia.
Steve Witkoff s-a întâlnit deja în mai multe rânduri cu preşedintele rus Vladimir Putin.
'Vom impune sancţiuni. Nu ştiu dacă sancţiunile îi deranjează', a mai spus Trump joi.
El a dat termen Rusiei până la finalul săptămânii viitoare pentru a înceta ostilităţile în Ucraina, riscând în caz contrar sancţiuni economice dure.
Preşedintele american ia în calcul în special sancţiuni aşa-numite 'secundare', adică impuse ţărilor care cumpără petrol rusesc, în scopul de a afecta această sursă de venituri esenţiale pentru maşina de război rusească.
Donald Trump a criticat în special India pentru achiziţiile sale de hidrocarburi şi de armament rusesc.
Republicanul în vârstă de 79 de ani a avut de la revenirea la putere, în ianuarie, o apropiere faţă de liderul rus Vladimir Putin, convins că relaţia sa bună cu acesta va permite o încheiere rapidă a războiului din Ucraina. Această strategie a eşuat şi a lăsat loc unei frustrări tot mai mari faţă de liderul de la Kremlin, comentează AFP.