Donald Trump ameninţă din nou Iranul: „Dacă nu-mi place, o să începem din nou să tragem asupra lor”

Donald Trump ameninţă din nou Iranul: „Dacă nu-mi place, o să începem din nou să tragem asupra lor”

Preşedintele american Donald Trump a lansat miercuri noi avertismente dure la adresa Iranului, în timpul participării sale la summitul G7 desfăşurat la Evian, în Franţa. Liderul de la Casa Albă a sugerat că Statele Unite ar putea relua atacurile militare împotriva Teheranului dacă autorităţile iraniene nu respectă condiţiile convenite în cadrul negocierilor recente.
Trump a explicat că documentul discutat între cele două părţi reprezintă doar un memorandum de înţelegere şi nu un acord definitiv, motiv pentru care Washingtonul îşi rezervă dreptul de a reveni la acţiuni militare.
„Este un memorandum de înţelegere. Şi dacă nu-mi place, o să începem din nou să tragem asupra lor, să le dăm cu bombe în cap”, a declarat presei preşedintele american. „Dacă nu-mi place, dacă nu se comportă cum trebuie, o să revenim la a lansa bombe chiar în capetele lor, bine?”, a adăugat Trump.
Liderul american a precizat totodată că documentul negociat nu prevede ridicarea imediată a sancţiunilor economice impuse Iranului, subiect despre care a spus că va fi abordat ulterior în cadrul discuţiilor diplomatice.
Între timp, postul CNN a intrat în posesia unei versiuni preliminare a memorandumului. Potrivit informaţiilor publicate, documentul ar conţine prevederi referitoare la încetarea focului, redeschiderea circulaţiei prin Strâmtoarea Ormuz, măsuri de sprijin economic pentru Iran şi reafirmarea angajamentului Teheranului că nu va dezvolta arme nucleare.
În acelaşi timp, Trump a respins informaţiile potrivit cărora Statele Unite ar urma să participe la un fond internaţional de reconstrucţie destinat Iranului, estimat la aproximativ 300 de miliarde de dolari. Declaraţiile au fost făcute în cadrul întâlnirii bilaterale de la Evian cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi.
„Puteţi investi dacă doriţi. Adică, ce pot să fac eu? Să spun că nimeni nu are voie să investească vreodată? Nu, noi nu investim, nu punem nici măcar 10 cenţi, iar oamenii pot decide să facă asta, dar depinde de ei”, a declarat Trump reporterilor. „Noi nu investim în acest fond şi nu avem un astfel de fond”, a asigurat el, infirmând relatările apărute în spaţiul public.
Întrebat direct dacă solicită statelor din Golf să contribuie financiar la un asemenea proiect, preşedintele american a negat categoric.
„Nu, nu le cer, nu le cer. Dacă o fac, foarte bine. Dar aş spune că nu o vor face pentru o vreme, până când nu vor vedea cum se comportă. E o chestiune de comportament, dar noi nu investim”, a asigurat el din nou.
Cu toate acestea, versiunea preliminară a memorandumului obţinută de CNN indică faptul că Statele Unite şi partenerii lor regionali ar urma să elaboreze un plan amplu pentru relansarea economică a Iranului. Documentul menţionează posibilitatea mobilizării unei finanţări de cel puţin 300 de miliarde de dolari pentru proiecte de reabilitare şi dezvoltare economică, implementarea măsurilor fiind prevăzută la 60 de zile după semnarea acordului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI