Dominic Fritz, reacţie dură după decizia CCR privind legea ANI. „Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”

Dominic Fritz, reacţie dură după decizia CCR privind legea ANI. „Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”

Dominic Fritz a reacţionat dur după decizia CCR privind legea ANI, care poate duce la încetarea mandatului său de primar al Timişoarei. Liderul USR acuză un abuz de putere şi anunţă că va contesta decizia la CEDO.

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a criticat luni decizia Curţii Constituţionale prin care amendamentul referitor la încetarea mandatului în cazul incompatibilităţii şi conflictului de interese a fost declarat constituţional. El susţine că, dacă legea va fi promulgată, mandatul său de primar ar putea înceta în 30 de zile.

„În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituţională tocmai l-a validat. Dacă preşedintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancţiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea.

Nevoia mafiei privilegiaţilor de a scăpa de mine îi face să acţioneze disperat până într-acolo încât demolează bazele democraţiei. Un stat de drept care există doar atunci când PSD îşi doreşte, nu mai este stat de drept", spune Dominic Fritz într-o postare pe Facebook.

Fritz invocă principiul neretroactivităţii

Liderul USR susţine că decizia CCR afectează principiul potrivit căruia legea produce efecte doar pentru viitor. Fritz consideră că noua reglementare ar introduce o sancţiune pentru fapte produse înainte de intrarea acesteia în vigoare.

„Mâine poate fi suspendat pentru oricine. De azi înainte, orice majoritate parlamentară poate inventa pedepse pentru trecut, croite pe numele unui adversar politic, iar CCR-ul controlat politic le va parafa", adaugă Fritz.

Liderul USR acuză PSD de folosirea legii ANI

Dominic Fritz susţine că situaţia va trebui explicată şi la nivel european, în condiţiile în care legea este legată de un jalon financiar important.

„În faţa investitorilor, va fi mai greu de explicat de ce să creeze locuri de muncă la noi dacă tot statul e la cheremul unui singur partid corupt. Ziua de azi spulberă orice iluzie că există un PSD "curat, pro-european" cu care s-ar putea coabita.

PSD vrea puterea totală în stat, pentru că doar aşa poate fura nestingherit. Din păcate, au reuşit să controleze instituţii precum ANI, părţi din justiţie şi din televiziuni şi chiar Curtea Constituţională.

Ce nu poate controla PSD sunt milioanele de români corecţi care s-au săturat de preţuri crescute doar ca să li se umple lor cutiile de pantofi", menţionează Fritz.

Fritz anunţă că va merge la CEDO

Primarul Timişoarei susţine că situaţia are legătură cu o semnătură pusă în 2020 pe o dublură a unui referat deja semnat de fostul edil, pentru un PUZ elaborat înainte de preluarea mandatului.

„Ca să vă daţi seama de perversitatea cu care au acţionat: după noua lege, actele normative, adică cele destinate tuturor, cum e un PUZ, nu mai pot fi încadrate la conflict de interese.

Deci ANI, dacă ar analiza azi semnătura mea din 2020, n-ar mai putea nici cu cea mai răutăcioasă şi abuzivă interpretare să constate un conflict de interese.

O lege care elimină fapta în viitor dar inventează o nouă sancţiune pentru cei care presupus au comis-o în trecut: bine aţi venit în dictatura PSD", consideră Fritz.

În final, liderul USR a anunţat că va contesta situaţia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„Nu mă voi lupta pentru mine, ci pentru votul liber dat de timişoreni”.

Afla mai multe despredominic fritzusrccr
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI