Doliu în familia antrenorului Mircea Rednic, după moartea fulgerătoare a nepotului său, Mircea Marius Totolici. Tânărul avea doar 37 de ani şi s-a stins din viaţă în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu doar câteva ore înainte de un moment care ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai importante din viaţa sa.
Mircea Totolici urma să se căsătorească religios sâmbătă, 15 august. Potrivit informaţiilor publicate de România TV, acesta ar fi suferit un infarct în timp ce dormea. A fost găsit fără suflare în dimineaţa zilei în care trebuia să aibă loc nunta.
Tragedia a cuprins familia într-un moment care trebuia să fie unul de sărbătoare. Mircea Totolici se căsătorise civil cu partenera sa pe 8 august, iar ceremonia religioasă era programată pentru o săptămână mai târziu.
Nepotul lui Mircea Rednic a fost apropiat de lumea fotbalului şi s-a implicat în activitatea clubului Voinţa Sibiu. Acesta a sprijinit dezvoltarea grupelor de copii şi juniori ale academiei sibiene, contribuind la activităţile dedicate tinerilor fotbalişti.
Moartea sa a provocat o reacţie puternică în cadrul clubului, care a transmis un mesaj de condoleanţe familiei şi celor care l-au cunoscut.
„Drum lin, Mircea! Cu profundă tristeţe, familia Voinţa Sibiu a aflat vestea trecerii la cele veşnice a lui Totolici Mircea Marius, un prieten şi susţinător al clubului nostru, care ne-a fost alături şi ne-a sprijinit în activitatea grupelor de copii şi juniori.
Gesturile sale şi sprijinul oferit pentru micii noştri fotbalişti vor rămâne în amintirea noastră şi ne bucurăm că l-am avut alături! În aceste momente grele, transmitem sincere condoleanţe familiei, apropiaţilor şi tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Voinţa Sibiu pe pagina oficială de Facebook.







