Tregedia de ieri, din centrul Bucureştiului, se lasă cu doasre penale. Inspecţia muncii a deschis o anchetă, după ce doi muncitori şi-au pierdut viaţa, în timp ce lucrau la un şanţ, iar alţi patru au fost răniţi. Şi poliţia a deschis un dosar pentru ucidere din culpă şi încearcă să afle cauzele care au dus la acest eveniment nefericit.
Alarma s-a dat cu puţin înainte de ora 17. Şase persoane se aflau pe şantier. Unul dintre muncitori a fost rănit la picior. Alţi trei au fost prinşi în pământ până la brâu. Doi dintre ei, din păcate, au fost pur şi simplu îngropaţi de vii.
Şantierul se află chiar pe fosta zonă inundabilă a Capitalei, în apropiere de albia Dâmboviţei.
A fost o misiune contra cronometru, periculoasă chiar şi pentru salvatori.
Lucrarea aparţine Primăriei Sectorului 3. Firma care executa săpăturile nu a formulat până acum un punct oficial de vedere.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a transmis un mesaj pe Facebook.
Şi ITM a deschis o anchetă.
Tragedia a avut loc pe un şantier aflat în spatele clădirii care adăposteşte Biblioteca Naţională a României.