Poliţiştii au deschis dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenţie, după ce pe internet au apărut imagini cu o pisică schingiuită de doi copii.
„Biroul pentru Protecţia Animalelor s-a sesizat din oficiu cu privire la imaginile apărute în spaţiul public cu o pisică ce ar fi fost schingiuită. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept şi se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, potrivit unui comunicat al poliţiştilor din Brăila, citat de Agerpres.
Pe reţelele sociale au apărut, miercuri seară, imagini cu o pisică gestantă, bătută şi schingiuită de doi copii din Brăila. Pisica a fost salvată de câţiva trecători şi dusă la o clinică veterinară, dar a murit în această dimineaţă.