Doi cetăţeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz

Doi cetăţeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz

Doi cetăţeni români au fost răniţi în atacul armat din Austria de la Graz, a informat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit MAE, familiile au fost deja informate cu privire la starea acestora, iar Ambasada României la Viena este pregătită să acorde asistenţă consulară, dacă familiile vor solicita acest lucru.

Ministerul de Externe transmite că, la acest moment, sunt în curs de desfăşurare demersuri specifice în astfel de cazuri, autorităţile austriece prioritizând acordarea asistenţei medicale victimelor şi efectuarea investigaţiilor care se impun într-un astfel de context.

MAE, prin intermediul Ambasadei României la Viena, rămâne în contact cu autorităţile locale, urmând să transmită eventuale actualizări în funcţie de elementele de noutate cu privire la această situaţie.

De asemenea, ministerul reaminteşte că informarea publică cu privire la astfel de cazuri se circumscrie reglementărilor privind datele cu caracter personal şi are în vedere acordul persoanelor implicate sau al aparţinătorilor acestora.

Potrivit Agerpres, zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite în atacul armat comis la o şcoală din Graz.

Citând surse din cadrul Poliţiei locale, televiziunea publică austriacă ORF a anunţat că mai multe persoane au fost grav rănite, între care elevi şi profesori.

Conform ORF, presupusul făptaş, despre care se crede că este un elev, s-ar fi sinucis.

Afla mai multe despreromâniranitigraz
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt