Atac mortal în inima Washingtonului. Doi angajaţi ai ambasadei Israelului în Statele Unite au fost ucişi în faţa Muzeului Evreiesc. Un suspect a fost reţinut, iar primele indicii vorbesc despre un gest extremist, cu tentă antisemită. Poliţia, FBI-ul şi oficiali de rang înalt au fost mobilizaţi imediat.
Era în jur ora de nouă seara, când mai multe focuri de armă s-au auzit în faţa Muzeului Evreiesc din Washington. Victimele – un bărbat şi o femeie, angajaţi ai ambasadei Israelului – tocmai ieşeau de la un eveniment comemorativ, când au fost executaţi de aproape, fără avertisment. Potrivit imaginilor de pe reţelele sociale, presupusul atacator a strigat „Palestina liberă” în momentul în care a fost reţinut.
Potrivit poliţiei, suspectul, aflat în custodia autorităţilor, fusese văzut bântuind în faţa muzeului cu ore bune înaintea atacului.
PAMELA SMITH, şeful departamentului de Poliţie: „Înainte de împuşcături, suspectul a fost observat plimbându-se nervos în faţa muzeului. S-a apropiat de un grup de patru persoane, a scos o armă de foc şi a deschis focul, nimerind ambele victime. După incident, suspectul a intrat în muzeu şi a fost reţinut de personalul de securitate.”
Cei doi israelieni ucişi în Washington erau doi tineri care urmau să se căsătorească.
YECHIEL LEITER, ambasadorul Israelului în SUA:„Tânărul a cumpărat un inel săptămâna aceasta cu intenţia de a se logodi cu prietena sa săptămâna viitoare în Ierusalim.”
Suspectul reţinut pentru împuşcarea celor doi tineri a fost identificat drept Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, din Chicago. Potrivit poliţiei, acesta nu se afla în evidenţele forţelor de ordine. Preşedintele american Donald Trump a comentat crima pe platforma sa de socializare. Acesta a spus că uciderile au fost "clar comise în baza antisemitismului". Asasinatul de laWashingtonul are loc după ce Netanyahu a anunţat operaţiunea "Carele lui Gideon", ceea ce prevede relocarea civililor din Gaza. Asta se întâmplă în timp ce ONU a avertizat că peste 14.000 de copii din Fâşie ar putea muri de foame.