Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a regretat joi absenţa unui progres, la discuţiile avute cu omologul său rus Serghei Lavrov în Antalia (Turcia), în privinţa unei încetări a focului în Ucraina, relatează France Presse şi Reuters.
'Am evocat o încetare a focului, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens', a declarat Kuleba în faţa presei.
'Ucraina nu se va preda. Suntem deschişi diplomaţiei, dar, dacă aceasta nu funcţionează, ne vom apăra ţara şi poporul', a subliniat el.
'Noi doream să obţinem o încetare a focului de 24 de ore. Lavrov a spus că Moscova dorea să vorbească despre coridoare umanitare', a spus Kuleba, precizând că dorea un coridor pentru evacuarea civililor din Mariupol, oraş vizat de intense bombardamente, dintre care unul a lovit un spital pediatric.
'Am venit aici în primul rând din raţiuni umanitare, pentru evacuarea civililor. Dar Lavrov nu a vrut să promită nimic în această privinţă', a adăugat el.
Potrivit lui Kuleba, 'am decis să ne continuăm eforturile şi prevăd să continuăm în acest format'.
'Sunt hotărât să continui pentru că noi dorim ca războiul să ia sfârşit şi ca ţara noastră să fie eliberată de ocupanţi', a mai declarat ministrul ucrainean, spunând că doreşte 'discuţii serioase şi constructive: dacă Rusia este pregătită pentru ele, şi noi suntem'.
Întâlnirea din Antalia, desfăşurată timp de o oră şi 40 minute, în prezenţa şefului diplomaţiei ţării gazdă, Mevlüt Cavusoglu, a fost prima la nivelul miniştrilor de externe de la Moscova şi Kiev de când Rusia a declanşat invazia în Ucraina, la 24 februarie, în urmă cu exact două săptămâni.
Conform unui comunicat anterior al Ministerului de Externe ucrainean, Kuleba urmărea să obţină 'o încetare imediată a focului, o ameliorare a situaţiei umanitare la Mariupol, Harkov, Sumî, Volnovaha şi alte oraşe ucrainene, o retragere a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei'.
Sursa: Agerpres