Directoarea executivă Accept, amendată de jandarmi. A anunţat că face contestaţie

Directoarea executivă Accept, amendată de jandarmi. A anunţat că face contestaţie

Directoarea executivă a Asociaţiei Accept, Teodora Ion-Rotaru, transmite că va contesta în instanţă amenda primită de la Jandarmerie pentru faptul că Bucharest Pride nu a respectat numărul maxim de 500 de participanţi.

"Astăzi am primit prima mea amendă şi sunt mândră de ea. Bucharest Pride a fost organizat de către Asociaţia ACCEPT la solicitarea mea, deci am fost amendată ca persoană fizică. Am încălcat cu bună ştiinţă limita de 500 de participanţi pentru că noi considerăm că restricţiile impuse protestelor civice sunt neconstituţionale şi neadaptate actualei situaţii pandemice. Libertatea de întrunire nu este inferioară libertăţii de conştiinţă a cultelor religioase şi nici dreptului cetăţenilor de a se bucura de activităţi culturale. Am ieşit în stradă pentru a ne apăra libertatea de întrunire, libertatea de exprimare şi ne-am asumat consecinţele. Vom contesta în instanţă această amendă şi avem încredere că ne vom găsi dreptatea în faţa judecătorilor constituţionali", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a asociaţiei.

Potrivit aceleiaşi surse, directoarea executivă a Asociaţiei a fost amendată ca persoană fizică, pentru organizarea Marşului Bucharest Pride, cu suma de 7.000 de lei.

"Astăzi Jandarmeria şi-a făcut datoria, a protejat participanţii la marş şi era normal să ne amendeze. În instanţă vom critica măsurile adoptate de Guvern, nu doar sancţiunea contravenţională aplicată justificat de Jandarmerie", a precizat Teodora Ion-Rotaru.

Jandarmeria Capitalei a informat sâmbătă seara că organizatorul marşului Bucharest Pride a fost amendat cu 7.000 de lei, "ca urmare a încălcării cadrului legal în vigoare, prin nerespectarea numărului maxim de 500 de participanţi".

Mii de persoane au participat sâmbătă seara la Marşul Bucharest Pride 2021, pe traseul Calea Victoriei - Piaţa Universităţii. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt