Dîncu: Am putea primi până la 500.000 de refugiaţi

Dîncu: Am putea primi până la 500.000 de refugiaţi

”Am putea primi 500.000 de refugiaţi din Ucraina ” a anunţat ministrul Apărării, Vasile Dîncu în contextul în care Putin a
ordonat armatei ruse să intre în Doneţk şi Lugansk pentru ” menţinerea păcii”. Ca urmare, Germania a anunţat sistarea
proiectului gazoductului Nord Stream 2. Ca răspuns, Rusia a transmis că europenii vor plăti 2,000 de euro pe mia de metri
cubi de gaz natural după decizia Germaniei. Deşi încalcă Acordul de la Minsk, decizia lui Putin de a recunoaşte cele 2
regiuni ca state independente a dus la o adevărată sărbătoare în rândul separatiştilor.

A fost o noapte importantă la Moscova. Cu doar puţin timp înainte de miezul nopţii Vladimir Putin a semnat un ordin prin
care a pus în mişcare trupele ruseşti care au intrat în Doneţk şi Lugansk. Străzile au fost invadate de tancuri

Nu a durat mult până la apariţia reacţiilor liderilor mondiali care au condamnat mişcarea lui Putin. Mai mult, procurorul
general al Ucrainei a anunţat deschiderea unui dosar penal, motivul invocat fiind modificările graniţelor ţărilor.

Preşedintele Ucrainei continuă însă să transmită mesaje prin care afirmă că ţara este pregătită şi că nu are motive să se
teamă de nimic.

În urma recunoaşterii celor 2 teritorii de către Rusia, membrii Consiliului de Securitate al ONU au avut o reuniune de
urgenţă în care au condamnat decizia liderului de la Kremlin. Ambasadoarea SUA la ONU a menţionat că decizia de a
trimit trupe în Doneţk şi Lugansk nu are niciun sens.

Nici sancţiunile în urma recunoaşterii celor două regiuni ca entităţi independente nu au întârziat să apară.

Cancelarul Germaniei a anunţat sistarea proiectului gazoductului Nord Stream 2 iar Marea Britanie a anunţat că a
impus sancţiuni împotriva a cinci bănci ruseşti. Premierul ţării a explica că vor urma şi alte sancţiuni.

De asemenea, un comunicat comun al Preşedintelui Comisiei Europene şi al Consiliului European arată că Uniunea
Europeană va decide astăzi asupra unui pachet de sancţiuni la adresa Rusiei. Şi Preşedintele Ucrainei a anunţat că ia în
considerare ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia.

Între timp, ambasadorul Israelului în România, David Saranga a anunţat retragerea cetăţenilor israelieni din
Ucraina.

”Majoritatea dintre israelini sunt în Kiev şi oraşele mari, dar israelini sunt peste tot. De asemenea, ambasada noastră s-a
mutat ieri seară de la Kiev la Levov,” a mai spus David Saranga.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt